WedLight

Împreună. Ediția a doua.

Când am început să mă joc de-a WedLight, am vrut să creez ceva ce nu exista. Oh, cât orgoliu, nu-i așa?

Nu o conferință cu badge-uri și speech-uri lustruite. Nu o seară de socializare unde schimbi trei amabilități și te întrebi pe drum spre casă dacă a meritat să pui pantofii ăia de duminică. Sunt rea degeaba - sunt frumoase și serile de socializare. ÎMI PLAC (ca să parafrazez un trend de tik tok). Vă rog să mă invitați în continuare la ele! 😅

Doar că am vrut altceva - un spațiu în care să respiri alt aer.

Un loc în care oamenii din industria nunților să se simtă văzuți, auziți, respectați. Să se așeze la masă și să nu fie nevoie să fie on brand în fiecare secundă. Să nu mai povestească doar succese, ci și greșeli, temeri, angoase. Să nu mai simtă că trebuie să „dea bine”, ci pur și simplu să fie.

Realitatea e că să organizezi așa ceva nu e simplu deloc. Am zile în care mă uit la lista de înscrieri și mă întreb dacă n-am visat prea departe. Dacă oamenii chiar vor asta sau dacă le e mai confortabil să rămână în bula lor, să spună „da, ce idee bună, dar nu e pentru mine acum”. Și da, e frustrant să pui energie, timp, bani și suflet într-un proiect și să simți că lumea nu se grăbește să sară în barcă cu tine. Pe de altă parte, însă, astea sunt anxietăți de bătrânică - era evident că nu va fi simplu. Niciodată nu e simplu să faci ceva cu adevărat bun.

Dar apoi îmi aduc aminte de prima ediție. De felul în care oamenii nu mai voiau să plece. De conversațiile care au continuat și ne tot luam la revedere ca-n filmul ăla alb negru cu Stan și Bran (dacă știi ma ce mă refer ești bătrân, îmi pare rău). Și asta mă face să cred că merită să încerc din nou chiar dacă am avut în perioada care tocmai a trecut niște nopți în care nu prea am dormit. Chiar dacă am impresia că e ceva ce aș putea să fac mai bine - sau că e un mod de a spune lucrurile mai convingător, doar că-mi scapă printre degete.

WedLight nu e (încă) mare. Nici nu știu dacă va fi vreodată mare. Nu pentru că n-ar avea potențial, dar pentru că mie îmi plac spațiile mici, evenimentele mici, intimitatea - mi-e greu să găsesc valoare în volume și mulțimi. Nu spun că ea nu există - spun doar că nu e pentru mine. Nu are, deci, sute de participanți și nu e sponsorizat de branduri uriașe. Și poate exact asta îl face special: e intim, e autentic, e construit cu grijă și vulnerabilitate. Eu îl văd crescând în timp, dar vreau să crească sănătos, cu oamenii potriviți, nu pe principiul „cu cât mai mulți, cu atât mai bine”.

Ce găsești acolo?
- Mese pregătite pentru tine, ca să nu te mai gândești o secundă la organizare (și sunt bune rău, crede-mă pe cuvânt)
- Oameni care înțeleg prin ce treci și care nu te judecă pentru asta.
- Timp să asculți idei noi, dar și timp pentru tine.
- Și, poate cel mai important, sentimentul că nu ești singur/ă în toată nebunia asta de viață.

Înscrierile sunt deschise până pe 26 septembrie. Poți să vii singur(ă) sau cu un coleg/ă – dacă veniți doi/două, primiți fiecare 15% discount. Plata se poate face și în două tranșe, tocmai ca să fie mai ușor (și dacă încă este o problemă, spune-mi și hai să vedem cum găsim o soluție).

Mi-ar plăcea să te am acolo. Pentru că da, recunosc: am emoții, am angoase, am și momente de îndoială. Dar mai am și convingerea asta încăpățânată că WedLight e genul de spațiu de care avem cu toții nevoie și că e păcat să nu existe. Și mi-ar plăcea ca peste câțiva ani, când mă voi uita înapoi, să pot spune: „a crescut pentru că nu m-am lăsat, și pentru că au fost oameni care au crezut alături de mine în povestea asta”.