Scriu aici ca sa iti amintesc tie, cititorule (sau sa te anunt, daca nu ai vazut pana acum prin alte locuri și medii) ca pe 19-21 octombrie se întâmplă, din nou, WedLight - tabăra pentru oameni mari care lucrează în domeniul nunților. E un demers comunitar care a crescut mult în cei doi ani de la inaugurare. Va fi a patra editie, se va întâmpla la Albastru și Origini și va fi, cel mai probabil, ultima editie (cel puțin în acest format).
Strângem gașcă mare și bună, petrecem trei zile cu mese nemaipomenite, cafea de specialitate și degustare de vin într-un cadru spectaculos: propriul nostru sătuc între munți. Poți citi totul despre Albastru și Origini aici:
Despre program pot să-ți spun că l-am gândit lejer pentru această ediție. Dacă la celelalte trei m-am străduit să avem un desfășurător, invitați de seamă - lecția pe care am învățat-o pentru această a patra ediție a fost că oamenii vor doar să petreacă timp împreună și să ia parte la poveste. Tot de aceea, am prelungit programul - ne vedem de luni la prânz și stăm până miercuri tot după prânz. De-a lungul celorlalte trei ediții s-au legat prietenii, s-au întins colaborări, au avut loc revelații - și pot să spun, fără modestie, că WedLight a influențat viața profesională a multora dintre participanții la ea.
Nu pot să termin “comunicarea” mea fără o veste bună: până pe 31 august tariful este redus cu 20%. În preț sunt incluse două nopți de cazare, trei mese de prânz, o cină și două mic dejunuri, o degustare de vin, apă, ceai și cafea de specialitate pe toată durata șederii. Posibil să pregătim și alte surprize, dar surpriza cea mai mare ar fi să te alături grupului nostru pentru această a patra (și, din nou, probabil ultimă) ediție de WedLight.
Locurile sunt foarte puține și o parte s-au ocupat deja. Dacă te interesează să participi dar ai întrebări - scrie-mi și cu siguranță vei primi un răspuns. Plata se poate face în 1, 2 sau 3 tranșe egale. Iar dacă mai vii cu un prieten, există un discount suplimentar. Poți afla totul aici (click)
Te aștept cu cel mai mare drag să descoperi comunitatea WedLight și mica minune pe care am construit-o în ultimii doi ani.
A.


